Despre carte: 1977 / Monografia examinează, într-o serie de eseuri legate printr-o idee transversală, principiile creative de bază ale literaturii bizantine timpurii (secolele IV–VII). Autorul se concentrează asupra trăsăturilor tipologice ale noului, crescând în contact contradictoriu cu moștenirea antichității. Atitudinea specifică față de cuvânt inerentă poeților și prozatorilor bizantini timpurii este plasată în contextul istoriei sociale și culturale; este analizată ca expresie a unei anumite viziuni asupra lumii și a locului omului în lume. Un capitol special este dedicat rolului literaturii bizantine timpurii în formarea rimei